Actualitate

RESTRICŢIILE RUTIERE la Alba Iulia, de 1 Decembrie şi recomandări de la Poliţie. Peste 180 de poliţişti asigură măsuri de siguranţă, în judeţul Alba

Inspectoratul Judeţean de Poliţie Alba reaminteşte restricţiile rutiere ce se vor aplica marţi, 1 Decembrie, la Alba Iulia, pentru desfăşurarea în condiţii de normalitate a manifestărilor prilejuite de Ziua Naţională. De asemenea, transmite recomandări şoferilor şi pietonilor, pentru a evita accidentele. Peste 180 de poliţişti vor acţiona în judeţul Alba, pentru siguranţa cetăţenilor.

Restricţiile rutiere pentru municipiul Alba Iulia, pentru ziua de marţi 1 Decembrie:

– între orele 08.30 – 09.45: pe B-dul Ferdinand I, Str. I.I. C. Brătianu, Str. Ardealului;

– între orele 12.30 – 14.30: B-dul Încoronării intersecție cu str. Octavian Goga și str. Tache Ionescu, B-dul 1 Decembrie 1918, B-dul Horea intersecție cu Calea Moților;

– între orele 08.00 – 23.00: pe str. Crișan, str. Aurel Vlaicu și str. Nicolae Iorga, cu excepția riveranilor.

Pentru ca Ziua Naţională a României să fie sărbătorită fără evenimente negative, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Alba va acciona marţi cu 188 de poliţişti din structurile de ordine publică, rutieră, investigaţii criminale şi alte formaţiuni, care vor folosi 40 de mijloace auto, în dispozitive mixte de ordine şi siguranţă publică.

Pe căile de acces din zona de desfăşurare a manifestărilor, pe principalele drumuri naţionale, în punctele cu risc ridicat de accidente şi la orele cu trafic intens, va fi asigurată prezenţa activă a poliţiştilor rutieri, pentru fluidizarea traficului rutier şi pietonal si pentru restricţionarea ori devierea circulaţiei dacă situaţia o va impune. Efectivele de ordine publică şi cele de investigaţii criminale vor acţiona pentru prevenirea şi combaterea infracționalității stradale a celor contra patrimoniului şi a celor comise cu violenţă.

Recomandări pentru un trafic rutier sigur şi pentru sărbătorirea în condiţii de normalitate a Zilei Naţionale a României, 1 Decembrie:

Inspectoratul de Poliţie Judeţean Alba recomandă tuturor conducătorilor de autovehicule să circule cu viteză adaptată la condiţiile meteorologice, să adopte o manieră preventivă de condus şi să respecte regulile de circulaţie.
Nu vorbiţi la telefonul mobil în timp ce conduceţi maşina, dacă nu aveţi ataşat la acesta dispozitivul de tip ,,mâini libere”.

Nu conduceţi dacă simţiţi că sunteţi obosiţi și nu consumaţi alcool! Psihologii avertizează că, deşi încetineşte multe din funcţiile organismului, alcoolul duce la dispariţia inhibiţiilor, ceea ce determină deseori un comportament impulsiv şi lipsa controlului, situaţii care pot fi fatale şoferului.
Pietoni, evitaţi pe cât posibil folosirea părţii carosabile, mai ales după lăsarea întunericului şi în condiţii de vizibilitate redusă, asiguraţi-vă temeinic şi traversaţi drumurile numai după ce sunteţi siguri că o puteţi face în condiţii de siguranţă!

Totodată, în contextul manifestărilor de amploare ce vor avea loc mâine, 1 Decembrie, în Alba Iulia, cu ocazia Zilei Naţionale a României, pentru a preîntâmpina evenimentele neplăcute, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Alba recomandă cetăţenilor ce vor alege să sărbătorească în capitala Marii Uniri următoarele:

Respectaţi restricţiile de circulaţie stabilite de către organizatori şi recomandările poliţiştilor rutieri!

Parcaţi autoturismele doar în locurile special amenajate!

Traversaţi doar pe trecerile de pietoni şi după o temeinică asigurare!

Evitaţi consumul excesiv de alcool şi stările conflictuale!

Nu vă urcaţi la volan, dacă aţi consumat băuturi alcoolice!

Fiţi atenţi la genţi, poşete şi buzunare;

În caz de nevoie, apelaţi numărul 112 – Apel Unic de Urgenţă

Aparatele radar din dotarea Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba vor fi folosite pentru combaterea excesului de viteză şi prevenirea accidentelor rutiere datorate vitezei excesive.

Amplasarea radarelor în 1 Decembrie 2015 în judeţul Alba:

Drumul Naţional 1 – Galda de Jos – Teiuş – Aiud – Inoc – limită cu judeţul Cluj

Drumul Naţional 1- Sebeş – Cut – Cunţa – limită judeţul Sibiu

Drumul Naţional 1 – Alba Iulia – Sebeş – Cut – Cunţa

Drumul Naţional 1 – Alba Iulia –Sântimbru – Oiejdea

Drumul Naţional 7 – Săliştea – limită cu judeţul Hunedoara

Drumul Naţional 7-Alba Iulia – Șibot – limită judeţul Hunedoara

Drumul Naţional 67C – Sebeş –Petreşti – Săsciori – Daia Romana

Drumul Naţional 74 A – Câmpeni –Vadu Moţilor – Albac

Drumul Naţional 74 – Alba Iulia – Micești – Ighiu

Drumul Naţional 74 – Abrud –– Bucium Cerbu – Zlatna – Feneş

Drumul Naţional 75 – Baia de Arieş – Lupşa

Drumul Județean 750 C – Teiuş – Stremţ

Alba Iulia – Bulevardul Încoronării – Bulevardului Ferdinand I – strada Clujului, strada Regiment V Vânători, Strada Calea Moţilor

Ocna Mureş – Războieni – Noşlac

Municipiul Sebeş – strada Lucian Blaga, strada Traian

Cugir – strada Victoriei