Actualitate

Premiu Special pentru Mediaș și județul Sibiu la Olimpiada Națională de Religie

Denisa Tincă, elevă a Școlii Naționale de Gaz Mediaș, a obținut un rezultat deosebit la Olimpiada Națională de Religie. Denisa a participat recent la Olimpiada Națională de Religie, la Timișoara, unde a obținut Premiul Special al Juriului.

Tânăra elevă a Școlii Naționale de Gaz Mediaș a concurat alături de 42 de elevi la clasa a 9-a, reușind să obțină Premiul Special cu un total de 85,5 puncte. La Olimpiada Națională de Religie de la Timișoara au participat 250 de elevi ai claselor 7-12 din toată țara. “A fost prima dată când am participat la olimpiada de religie. Am trăit o experiență foarte frumoasă. Cu toate că doar din februarie am aflat că particip la olimpiadă nu mi s a părut foarte greu deoarece încă de mică am mers consecvent la Sfintele Slujbe și simt religia ortodoxă deoarece ea reprezintă pentru noi un mod de viață. Cea mai importantă parte a fost intensa trăire duhovnicească. Am întâlnit tineri minunați. Am cântat împreună, ne-am rugat și ne-am simțit bine, fiind uniți într-un gând.

IPS Ioan, Mitropolitul Banatului ne-a vorbit cu multă dragoste, de la care am primit această poruncă: “Aprindeți țara!  Aprindeți România cu credința voastră!” Pe lângă aceasta, ne-a mai dat încă o poruncă, să sărutăm din partea lui fruntea mamei și mâna profesorului cu care ne-am pregătit. Am avut multe activități frumoase și o săptămână binecuvântată în Timișoara”, a spus Denisa Tincă.