Actualitate

Aerul din Tîrgu-Mureş e cu 90% mai curat ca anul trecut

Este concluzia la care au ajuns angajaţii APM Mureş, după ce au numărat depăşirile la concentraţia de amoniac din aer.
Directorul Agenţiei pentru Protecţia Mediului Mureş, Dănuţ Ştefănescu:

Depăşiri la indicatorul amoniac, care a sensibilizat populaţia din Municipiul Tîrgu-Mureş, în acest an au fost foarte puţine depăşiri, au fost 20 de depăşiri de câte o jumătate de oră. Faţă de anul trecut, când am avut în această perioadă 160 de depăşiri. Deci putem spune că 90% din poluarea Municipiului Tîrgu-Mureş s-a redus, şi asta datorită investiţiilor realizate la Azomureş.”

Prefectul de Mureș, Lucian Goga, şi-a exprimat mulţumirea faţă de noua autorizaţie de mediu obţinută de combinatul Azomureș, care îi permite să fie în continuare un mare angajator şi contributor la bugetul județului:

Mă bucur că Azomureşul, care este un angajator foarte mare în Tîrgu-Mureş, a reuşit, aşa cum şi-a propus, să respecte întocmai legislaţia de mediu, să fie autorizat, să respecte condiţiile de autorizare, şi, dacă poluarea s-a redus cu 90% de la 1 ianuarie, de când Azomureşul a început să funcţioneze în urma investiţiilor făcute pe noua autorizaţie este un lucru îmbucurător. Pe lângă faptul că este un angajator foarte mare, este şi un foarte mare contribuabil la bugetul de stat.”

La începutul lunii ianuarie, Azomureş a primit o nouă autorizaţie integrată de mediu, cu o valabilitate de 10 ani.
Începând cu anul 2012, pe platforma combinatului s-a derulat un program de investiţii cu o valoare de peste 240 de milioane de euro în vederea retehnologizării şi modernizării instalaţiilor.