Actualitate

Diminuarea volumului de muncă al magistraților, obiectivul principal al noului președinte al Asociației Magistratilor din Romania

Judecătorul Andreea Ciucă, din Tg. Mureș este noul președinte interimar al Asociației începând cu data de 19 decembrie.
Magistratul mureșean va asigura interimatul până în octombrie 2017, cand va fi aleasă noua conducere a asociației.
Șefă a Secției a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal de la Curtea de Apel Tîrgu-Mureș, Andreea Ciucă a fost desemnată de Consiliul Director al AMR în această funcție.
Printre prioritățile noului președinte AMR se află statutul judecătorilor și a procurărilor, legea CSM, separarea puterilor în stat și diminuarea volumului de muncă a magistraților.

Este vorba de continuarea până la finalizare a modificărilor legilor justițire – organizarea judiciară, statutul procurorilor prin raportare la șefii lor ierarhici, statutul de independență al magistraților, legea privind Consiliul Superior al Magistraturii. Apoi, relațiile din interiorul sistemului, între magistrați și personalul asimilat, și relațiile magistraților cu celelalte puteri în stat. O să insistăm la Consiliul Superior al Magistraturii să reia programul referitor la volumul de muncă, nimeni nu vorbește câte doasare sunt, că unii colegi intră cu 60, cu 100 – este o muncă de galeră.”

Puterea politică a creat o imagine publică greșită în privința sistemului de justiție românesc, care și-a pierdut din credibilitate, însă Andrea Ciucă asigură că marea majoritate a magistraților își fac datoria, iar cei care fac greșeli sunt excepții.
Menționăm că numirea Andreei Ciucă la șefia AMR a avut loc în urma demisiei fostului președinte, judecătorul Gabriela Baltag, care va deveni, din ianuarie 2017, membru în Consiliul Superior al Magistraturii.