Actualitate

Accident în lanț în județul Satu Mare. Două mașini și o bicicletă implicate.

Accident în lanț în județul Satu Mare. Totul s-a întâmplat astăzi, în jurul orei 16.00, în localitate Ambud. Potrivit informațiilor de la fata locului, este vorba despre o coliziune între un BMW, un Mercedes și un biciclist.

Din câte se pare, șoferul (bărbat, 27 de ani) unui autoturism Mercedes ar fi intrat în depășirea BMW-ului, condus de un bărbat, de circa 25 de ani, moment în care ar fi fost acroșat și un biciclist, în vârstă de circa 65 de ani.

Din fericire, nimeni nu a fost rănit în urma incidentului. La fața locului a ajuns un echipaj al Poliției Valea Vinului, care a stabilit că este vorba despre un accident cu pagube materiale, nefiind solicitat un echipaj de poliție rutieră.

Totuși, șoferul autoturismului BMW a sunat la 112, solicitând cu insistență intervenția unui echipaj de poliție rutieră, dar acesta a fost refuzat. Șoferul avea dubii cu privire la circumstanțele în care s-a produs evenimentul.

Într-un final, șoferul BMW-ului s-a deplasat la Poliția Rutieră Satu Mare pentru a depune o sesizare.